Funny Moments in my spiritual worship 

Întrebările funny puse de cetățenii români crestinocentristi trezește gândul ca au uitat ca exista și alte culte pe lumea asta și desigur te face sa te îngrijorezi privind spre viitorul națiunii. Întrebarea sarcastica ” Ai ajuns Inalt Ierarh? ” îmi arata mediocritatea acestor persoane care cred ca doar BOR are proprietate pe astfel de termeni .

​Azi am avut parte de o intrebare amuzantă din partea unui cetățean al României,  desigur creștin romano-catolic al cărui nume nu îl voi pune la dispoziția publicului. 

Întrebarea mirobolanta era ” Ai ajuns Inalt Ierarh ? ” .
Aceasta întrebare îmi demonstrează nivelul inexistent de cunoaștere a valorii semantice și cu atât mai puțin a folosirii unui astfel de cuvânt. Acest cuvânt nu e rezervat creștinilor chiar dacă vrem sa fim crestinocentristi. Acest cuvânt asemenea altor cuvinte ca ” președinte ” ; ” preot ” este un cuvânt ce descrie o funcție/ stare / poziție a unui om, din punct de vedere general . Personalizarea lor se face adăugând niște detalii ca ” Înalt Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române ” sau ” Inalt Ierarh al Cultului Druid ” sau folosind titluri inventate de aceste confesiuni ca ” Mare Preot – cultul Wicca și în general cultele păgâne;  Imnur – lider religios musulman etc.

Desigur informarea înainte de a deschide gura oferă o paletă larga de atitudini mediocre și ” perle ” în discuțiile la un ” spart de sămânță la cârciuma din drum ” .

Blogger, Cosmin Olteanu

DGASPC Bacău instituția celor de ” Protecție a Copilului ” sau a angajatului AMP

Direcția Generală de Protecție a Copilului și Asistență Socială (DGASPC) Bacău a uitat ca rolul ei covârșitor e apărarea drepturilor copilului prevăzute de Legea 272/2004 dincolo de favorizarea metodelor educaționale tradițional comuniste sau ascunderea mizeriei sub preș ori limitarea liberei exprimări.
Cum se fac afacerile în DGASPC Bacău și cum vede un intern treaba, cât și cum tinerii luptă cu instituția ce ar trebui sa îi protejeze voi descrie în continuare.

Salut și bine v-am găsit din nou, împreună la un nou articol vesel marca COCOVESEL! 

În urma unor evenimente nefericite întâmplate în viața mea, am decis să arăt altor tineri orfani ca și mine realitatea cruntă care am trăit-o timp de ceva timp .

Eu mi-am asumat public homosexualitatea și convingerile păgâne, ajungând și în atenția mass media, în ultimii 2 ani de zile . 

Aceste lucruri au dat startul la niște conportamente adoptate de DGASPC și practicate de angajații AMP  (asistent maternal profesionist) . Toată distracția a început în 2014, când am avut un covan local în Onești, județul Bacău, România denumit ” Dead Cross 666 ” sub administrația Organizației Religioase  ” Joy of Satan ” Filiala România . În momentul în care măsurile, în numele Sf. Coerciții Educaționale ” marcă cre(ş)tină omologată a început să fie testată pe viața și pe drepturile mele . Confiscarea lucrurilor personale că religia mea le lezează imaginea și așa stricată, defectarea intenționată a patrimoniului personal, discuțiile interminabile bazate pe argumente utopice care explică cat de interpretabilă e legea au făcut din mine ” oaia neagră ” a centrului și ” mântuitorul ” centrului din AMP care își picură lacrimi în ochi zicând că ” au adus dracul în casă ” .

Am decis sa selectez câteva din tehnicile folosite de DGASPC, în general : 


CENZURA ȘI ÎNCĂLCAREA LIBEREI EXPRIMĂRI

Una din metodele aplicate de sistemul de protecție, tradițional românesc e cenzura tipic comunistă, ce demonstrează gravele reminisciențe ale acestei instituții din comunismul românesc. 

Desigur motivațiile acestora țin în faza preliminară de prostirea minorului ca e bine sa te gândești de două ori, ca legea nu îți permite sa te exprimi așa, ca imaginea instituției trebuie protejată și alte măgării derivate din cele trei mari tehnici de prostire. Dacă la tânăr nu ai priza cu din astea, AMP devine ” apărătorul sfânt ” al DGASPC și este delegat să își aplice programul de convertire care are o paletă diversificată ca bufetul suedez . Lucrurile încep cu un trailer, un circ, un balamuc de îl lasă invidios și pe Cațavencu, care e piperat de o scenă ruptă din Game of Thrones.  Totul sub paravanul eligedei educări ca tinerii ăștia au pierdut drumul drept . Sunt unii care au plecat, dar nu poți băga la aceeași oala cu drogatii și un adolescent gay, care vizionează filme porno, care întreține relații intime sau care nu e mare creștin. 

Bătaia e ruptă din AMP

Acum trecem la scene din filmele cu Jackie Chan. Copii bătuți, însă tot AMP e cel rănit și vătămat ca se apară copilul . Educația prin utilizarea făcălețului și nu a cărții nu a murit și nu cred ca e muribunda . Celebre sunt cazurile în care copii sunt fugăriți prin curte de un AMP atestat și psihologic, însă nu prea as crede ca psihologul intern al DGASPC e foarte democrat . As crede ca e un ascultător al șefului ca mnah mănânci leafa statului . Desigur aceste bătăi sunt niște măsuri eficace cică și recomandate prin adunările Comitetului Central al PCR, pardon ședințele DGASPC, iar copii sunt sacii de antrenament. Dacă copilul nu vrea să fie boul tău de muncă îl bați ca sa îl motivezi . Studiul lasă-l ca și așa nu trebuie sa fi decât un prost ca așa asculți sistemul. 

AI DREPTUL LA PETIȚIE! VEZI SĂ NU 😂😂😂

O altă minune e că atunci când te saturi sa fi sacul de box te împinge gândirea sa faci o petiție  (sesizare) și lași o foaie acolo la maculatura lor . Ți se asigură verbal ca primești nr. De înregistrare dacă stii ce e ăla și îl primești toamna lui Niciodată. Așa rezolva ei situația iți spui, însă credeți-mă dacă mizeria se poate ascunde sub preș nu e mai bine așa?  Prea mult de cărat în faraj. 

Lăudatul ca ei includ pe toți copii e doar ceva scris pe un protocol sau roll up.  Crede-ați ca e ceva real ? Nu v-ați prins ? ȚEAPĂ! !! 

Dacă vrei sa demonstrezi asta zi ca vrei să faci o campanie LGBTQ și primești două cruci și agheasma. 

Când facem bine, facem.  De ce facem?  Eh numai noi știm, însă când te pui cu noi rău folosim ca metoda de intimidare sau îndulcire, ori postam pe net sa zică lumea ” Ah da ce iubesc ăștia copii ?! ” .

Gluma se îngroașă în momentul, în care ăștia devin buni total de frică și arată că totul se respectă sub presiune. 

Personal am trecut prin acestea, însă doresc sa spun realitatea cruntă existenta în interiorul unei instituții cu grave reminisciențe din comunism . Acestea sunt spre informare, distrare a publicului și îndreptare.  Articolul are și caracter pamfletar neavând scopul de a pune pe cineva într-o poziție de inferioritate. 


LUPTÂND CÂȘTIGI DREPTURILE TALE ! LUPTĂ PENTRU TINE NU PENTRU O INSTITUȚIE! 

Generația la Răscruce de Drum . Între nou și vechi

O generație la răscruce de drum, o generație informată, care a ales un drum progresist, întâmpina greutăți cu o generație, care nu mai ține pasul și se retrage în conservatorismul său .
Un subiect ce vreau să îl discutăm și să îl conturăm împreună .

STAY CURIOUS, STAY HUNGRY !

Binecuvântat Să Fie și bine v-am găsit, dragilor, iarăși aici pe platforma de blogging de WordPress !


Eu sunt Olteanu Cosmin, tânăr și în același timp, unul din cei ce doresc să dea culoare generației mele și țării ce cu onoare o servesc !

Am decis să discutăm împreună un subiect, un subiect de actualitate, controversat, ce reînvie mereu, când se produce o renunțare la un set de valori, și o adoptare a unui set de valori, dar mai ales un subiect sensibil pentru anumite grupuri de persoane, ce mulți le caracterizăm ca grupări conservatorice/fundamentaliste/înapoiate sau învechite .

Azi,  nu ne mai învârtim după coadă, asemenea câinilor, ci o să trecem în revista câteva aspecte, cât și clarificăm aceste aspecte .

O să incepem cu contextul istoric, la nivel național, al României, care În procentaj de aprox. 80 %, conform statisticilor din Recensământul din anul 2011, este grupată pe o categorie de vârstă, cuprinsă intre 45-80 ani .

Concepțiile majoritare ale acestor persoane, ținând de educația lor, sunt din punctul tinerilor, niște concepții ce nu mai se pliază cu noile mentalități care au patruns in spațiul românesc, dupa perioada ’89 și cu precădere dupa Marea Revoluție Informatică de la începutul mileniului, anului 2000 .

Aceste chestiuni duc la diverse conflicte pe diferite paliere ale activității si ierarhiei sociale . Ele se evidențiază încă din copilărie și se acutizează în adolescență, atunci cand tânărul începe să aibă diferite comportamente sau concepții, caracterizate de către părinții ca înrăiri, lucruri necurate ori ipertinență, dovedind astfel că adulții nu mai pot ține pasul și situația sub control, în fața situațiilor noi, cât și să trateze subiectul, renunțând la trecerea acestor chestiuni prin prisma valorilor personale . Acele familii, care din fericire nu s-au confruntat cu astfel de situații, ori nu au avut un tânăr, care să le aducă la lumină astfel de subiecte sau au reușit să înțeleagă noile curente contemporane . 

Aceleași probleme se fac cunoscute și in alte medii sociale, cu care tânărul interacționează, acesta fiind mediul educațional, unde cadrele didactice ori materialul didactic nu mai corespunde cu noile descoperiri științifice ori concepții democratice . În cazul de față pe lângă această diferență mare între educația didactică, cu carențe grave și cadrele didactice care dețin reminiscențe din perioada comunistă, în care au fost școlarizați, se întâlnesc cu precădere cazuri de discriminare rasială, pe criteriu de sex, handicap sau mai recent orientare sexuală, cazuri care în ultimul timp nu mai pot fi mușamalizate de unitățile de învățământ, însă afectează grav imaginea națională și procesul educațional . 

Problemele se găsesc și la locurile de muncă, însă se conturează o democratizare a mentalităților existente în locurile de muncă și se evidențiază o existență foarte mică sau inexistența a situațiilor de conflict profesionale între angajați, bazate pe discrepanța mentalităților conservatorice, cu cele progresiste .

E cert, faptul că, România și cetățenii ei au inceput să transcrie democrația de pe hârtie în cotidianul social .

În același timp,  se evidențiază o datorie pe care tinerii o au față de patria mamă, de a ajuta la democratizarea, reforma și evoluția mentalului colectiv în țara lor și să pună o cărămidă la construirea unei Românii democratice, diverse, onorabile și cu o economie bogată, care să crească implicit nivelul de trai si fericire al oamenilor .

Acest demers cronofag, va reuși numai prin perseverență si implicare . 

Până atunci, ” STAY HUNGRY, STAY CURIOS ! ” 
Blogger Olteanu Cosmin, Tânăr implicat în reforma României 

ELEVII FAC UN APEL . VREM EDUCAȚIE NU TOCEALĂ !

Într-o epocă, în care informația e la un click distanță, învățământul mecanic, al unor informații neactualizate, evaluările stricte și metodele vechi și ineficiente pun viitori cetățeni ai societății românești în postura, în care e posibil să nu ne dorim să o găsim. 
Renunțarea la aceste metode, și reforma în învățământ va face ca aceste cauze sa fie îndepărtate. 

În urma observării repetate și a participării active ori pasive, în procesul învățământului românesc, în numele dreptului constituțional de liberă exprimare, cât și cu deosebită stimă față de factorii educaționali, executivi și legislativi doresc să comunic următoarele carențe observate de mine, din postura de elev și de reprezentant al elevilor. 

We need an update!

La ora actuală, învățământul românesc, pot spune că nu mai corespunde perioadei și normelor educaționale din diaspora, aplicându-se metode de pe timpul lui Ion Creangă, unde tocitul și examinatul păpăgăliceşte era în floare . Având în vedere că țări precum Finlanda ori USA și-au îmbunătățit procesul de învățare, prin metode ca renunțarea la manuale și învățământul mecanic , şi înlocuirea lor cu metode de educație non-formală, prin vizionarea unor filme documentare, prezentări, discursuri, muncă în echipă, îmbunătățind astfel semnificativ calitatea asimilării informației de către elevi, acestea pot constitui câteva dintre soluțiile revigorante ale acestui sistem . 

Aceste lucruri sunt realități incontestabile . Pe lângă acestea rezultatele profesorilor de la titularizarea de anul acesta care nu prea trec de nota 5 sau a profesorilor care lucrează în stilul unui sistem cu reminiscențe din comunism, duc la şubrezirea unui sistem deja părăginit. 

Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Bacău ( februarie 2017 )

Efectele acestor două lucruri se văd destul de clar în statisticile, ce țin de abandonul școlar sau rata tot mai mică de promovabilitate la examenele naționale. 

Într-o epocă, în care informația e la un click distanță, învățământul mecanic, al unor informații neactualizate, evaluările stricte și metodele vechi și ineficiente pun viitori cetățeni ai societății românești în postura, în care e posibil să nu ne dorim să o găsim. 
Renunțarea la aceste metode, și reforma în învățământ va face ca aceste cauze sa fie îndepărtate. 

Tratarea unor efecte, prin campanii de combatere/prevenire, campanii în care am reușit și eu în calitate de reprezentant al elevilor în Asociația Elevilor din Bacău sa spun un cuvânt bun și sa dau un sfat, nu vor avea rezultatul scontat, deoarece problemele sunt mult mai profunde. 

În acest sens, fac un apel la factorii decizionali din sistemul de învățământ din România, la ONG-uri care se ocupă de reforma învățământului ca să încerce treptat, să facă niște modificări în bătrânul sistem educațional. 

În urma studierii altor sisteme de învățământ din diaspora, supunerii probei comparative a acestora, cu cel național am reușit să identific și desigur să pot recomanda câteva reforme. 


1. O primă reformă ar putea fi alocarea unui buget mai mare de către Guvern pentru Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice . Una dintre cele mai bine educate țări  a alocat în bugetul anual al 2016, 21 % din buget pentru sectorul educațional de stat .

Bugetul alocat de Guvern, în anul 2016, pe Ministere

2. Introducerea de noi reglementări și favorizarea creării unui mediu propice pentru educația nonformală, training, e-learning și homeschooling. 

3. Scăderea vârstei de pensionare a cadrelor didactice la 45 de ani, educarea acestora anuală și evaluarea lor, cât și creșterea salariului .

4. Democratizarea organelor de conducere și control a celor doi factori educaționali direct implicați în procesul de învățământ : profesori și elevi. 

5. Susținerea logistică și informatică a elevilor și îmbunătățirea, eventual chiar înlocuirea integrala cu material digital a materialului didactic actual.

6. Introducerea unor posibilități de monitorizare și analizare a eficacității metodelor aplicate în cadrul procesului de predare,învățare și evaluare. 

7. Deschiderea unor oprutunitati pe piața muncii .

Provocări pe Piața muncii